Ursitoarele in traditia romaneasca

Simion Florea Marian - „Mitologie româneasca“

 

Ursitoarele, dupa credinta românilor din cele mai multe parti sunt cele care ursesc viata si croiesc soarta fiecarui prunc nou nascut.

Îmbracamintea ursitoarelor e lunga, alba si întretesuta cu fluturi si cu fire de aur. Cea mai mare însa adeseori umbla îmbracata înca într-o blana de aur, iar în brâu poarta o furca la care se afla legat un caier de lâna alba sau neagra amestecata cu matase si fire de aur si precum rup firul asa curma ele cum voiesc si zilele omului. Cea mijlocie tine în mâna dreapta o pereche de sorti iar cea mica o pereche de foarfeci.

În timpurile mai vechi când oamenii erau mai buni si mai drepti, nu asa de rai, de invidiosi si de pacatosi ca în ziua de astazi, se zice ca multi le si vedeau când vin si le si auzeau cum ursesc, cu deosebire însa moasele care îi privegheau pe copiii nou-nascuti precum si pe mamele acestora. În timpul de fata însa nu se mai arata, pentru ca moasele si alte persoane din timpurile trecute care le vazusera au destainuit secretele lor, asa ca de atunci ele se feresc de ochii si urechile lumii.
Si deoarece nimeni nu stie si nu vede când vin ursitoarele, dupa credinta românilor din Muntenia, e bine ca atunci când un copil se naste si când se presupune ca se vor arata ursitoarele la fereastra, se se tina usile si ferestrele deschise. De asemenea e bine ca parintii lui sa fie veseli, caci daca sunt tristi se întristeaza si ursitoarele si cum vor fi ele în acea zi, asa va fi si viata copilului.

Dupa ce i-au tors firul vietii, daca copilul s-a nascut într-un ceas bun prind a cânta un viers foarte frumos voios si placut si a-i ursi de bine, iar daca s-a nascut într-un ceas rau nu numai ca prind a hauli si a cânta cu un viers foarte duios si trist dar încep sa-i urseasca de rau; apoi încep pe rând a-i da, una minte si noroc, alta frumusete sau urâciune, alta bogatie sau saracie, glorie sau robie, mai pe scurt a ursi soarta noului nascut spunând de-a fir-a-par ce are sa se întâmple.

Mai departe, fiind ursitoarele adesea cu toane si suparacioase, româncele cauta de cu vreme chipurile de a le intra mai bine în voie, anume ca sa urseasca nou-nascutului o viata îndelungata, buna, senina, linistita si fericita.

Credinta în ursitoare, în nemarginita lor putere de a croi dupa vointa soarta fiecarui om, si nestramutata lor hotarâre, nu numai ca e foarte raspândita si adânc înradacinata în mintea poporului român, dar este si foarte veche. Drept aceea românii de pretutindeni cred ca asupra omului influenteaza un fatalism de când se naste si pâna moare si din cauza aceasta apoi orice fericire sau nefericire o privesc cu nepasare zicând „asa mi-a fost ursita“, „asa mi-a fost dat „asa mi-a fost soarta“ etc. Cuvântul „soarte“ ( soarta ) este întrebuintat spre a denumi un jug greu ce-l poarta omul pe pamânt pe când cuvântul „noroc“ se foloseste pentru a denumi „întâmplari fericite, ceasuri bune si norocoase“